Marea Dictare Națională, ediția a doua
A cunoaște și a vorbi corect limba română reprezintă baza identității noastre ca personalitate.
Din respect pentru cultura noastră, pentru o comunitate clară și eficientă în toate domeniile vieții, este foarte important ca fiecare din noi să vorbim corect limba română.
Sub egida Președinției și Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, la data de 31 august 2024, de ,,Ziua Limbii Române” a avut loc, pentru al doilea an consecutiv,
Evenimentul pune în prim-plan limba română, subliniind valoarea și bogăția ei ca element central al identității noastre naționale.
Neratând această ocazie, câțiva elevi din Instituția Publică Gimnaziul ,,Academicianul Mitrofan Ciobanu” au fost și ei printre cei aproximativ 1500 de persoane care au participat cu drag la acest concurs pentru a-și testa competențele lingvistice prin scrierea dictării.











