Centrul de resurse din gimnaziu
Centrul de Resurse destinat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) şi-a deschis larg ușile și început activitatea în anul 2014. De atunci și până acum acest local a devenit un punct de atracţie pentru toţi elevii din şcoală. Sala spaţioasă şi luminoasă, mobilierul de nuanţe plăcute, jucăriile întregesc atmosfera relaxantă şi prietenoasă care îi atrage pe copii ca un magnet.
Centrul de Resurse condus de doamna Mustafenco Svetlana, cadru didactic de sprijin, grad didactic doi acordă un spectru larg de servicii atât pentru copiii cu CES, cât şi pentru toți elevii doritori de a frecventa acest centru. Zi de zi aici copiii îşi pregătesc temele pentru acasă, învaţă să lucreze în echipă, să se ajute reciproc între ei. În centru copiii au posibilitate să confecționeze, modeleze diferite obiecte, lucruri frumoase din hârtie, plastilină , să deseneze, să facă aplicaţii, care bucură privirea, dezvoltându-şi creativitatea şi imaginaţia.
Pentru ca copiilor să le fie interesant la Centrul de resurse, organizăm diferite jocuri muzicale asociate cu mişcări. De asemenea desfăşurăm cu copiiii serbarea zilelor de naştere, unde primesc surprize de la colegi, vizionăm filme cu desene animate, organizăm întreceri la joc de dame.
Ca urmare a activităţilor desfăşurate cu copiii cu CES la Centrul de Resurse se atestă anumite progrese în dezvoltarea acestora. Copiii devin mai comunicabili, sociabili, se implică mai activ la ore, obţin progrese la învăţătură.
Nu doar copiii, dar şi părinţii trec destul de des pe la centru. Ei vin aici nu doar la activităţile speciale, dar şi atunci când copiii lor întâmpină greutăţi la învăţătură.
Este îmbucurător faptul, că Centrul de Resurse este cu ușile deschise zilnic pentru toți copiii, colegii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, fapt care contribuie la sensibilizarea acestora privind incluziunea, dar şi la socializarea copiilor cu CES.



