Campania Națională de Solidaritate „O scrisoare poate ține loc de îmbrățișare”, destinată susținerii morale și emoționale a elevilor din Ucraina
Instituția Publică Gimnaziul „Academicianul Mitrofan Ciobanu” din satul Copceac raionul Ștefan Vodă s-a alăturat în aceste zile cu suflet și responsabilitate Campaniei Naționale de Solidaritate „O scrisoare poate ține loc de îmbrățișare”, destinată susținerii morale și emoționale a elevilor din Ucraina.
Prin cuvinte simple și mesaje din inimă, elevii au demonstrat că bunătatea nu are hotare.
Fiecare scrisoare transmisă poartă un strop de speranță, prietenie și încurajare, amintind că, dincolo de distanțe, copiii pot fi uniți prin solidaritate și empatie.
















